CALENDARUL
DESFĂŞURĂRII CONCURSULUI DE ADMITERE LA
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENȚĂ PSIHOLOGIE
PENTRU ANUL UNIVERSITAR 2026-2027
Organizarea şi desfășurarea admiterii în cadrul programului de studii universitare de licență Psihologie al Facultății de Științe Juridice, Economice și Administrative Craiova se face după calendarul următor:
I. Prima sesiune de înscriere la admitere, prin depunerea fizică a dosarelor, este organizată în perioada 6–24 iulie 2026.
Ø Înscrierea candidaților: 7–25 iulie 2026.
Ø Proba de evaluare a cunoștințelor şi capacităților cognitive va fi susținută oral, la sediul facultății din strada Vasile Conta, nr. 4, Craiova, în data de 29 iulie 2026, începând cu ora 1000.
Ø Data afișării rezultatelor candidaților: 31 iulie 2026.
Ø Contestațiile se depun în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor și se soluționează în termen de 24 de ore.
Candidații admiși vor confirma locul prin achitarea ratei 1 din taxa de școlarizare și semnarea contractului de școlarizare în termen de 5 (cinci) zile calendaristice de la data afișării rezultatelor finale, respectiv până la data de 8 august 2026, inclusiv.
Ø Neconfirmarea locului în termenul stabilit va conduce la pierderea calității de candidat admis, locul devenind vacant.
În situația în care locurile nu au fost ocupate în prima sesiune de admitere, înscrierile continuă, fără întrerupere, în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere, organizate în perioada 9–24 august 2026.
II. A doua sesiune de înscriere la admitere, prin depunerea fizică a dosarelor, este organizată în perioada 9–24 august 2026.
Ø Proba de evaluare a cunoștințelor și capacităților cognitive se va susține oral la sediul facultății din strada Vasile Conta, nr. 4, Craiova, în data de 26 august 2026, începând cu ora 1000.
Ø Data afișării rezultatelor candidaților: 27 august 2026.
Ø Contestațiile se depun în termen de 48 de ore de la afișarea rezultatelor și se soluționează în termen de 24 de ore.
Ø Candidații admiși vor confirma locul prin achitarea ratei 1 din taxa de școlarizare și semnarea contractului de școlarizare în termen de 3 (trei) zile calendaristice de la data afișării rezultatelor finale, respectiv până la data de 2 septembrie 2026, inclusiv.
Ø Neconfirmarea locului în termenul stabilit va conduce la pierderea calității de candidat admis, locul devenind vacant.
Înscrierea la concursul de admitere în sesiunea a II-a se realizează numai în situația în care, după prima sesiune de admitere NU s-a ocupat integral cifra de școlarizare aferentă programului de studiu pentru care se candidează și în limita locurilor rămase disponibile (fără depășirea cifrei de școlarizare).
Consiliul Facultății poate prelungi sesiunea a II-a de admitere în condițiile în care au rămas locuri neocupate.